Infecții urinare: cauze, simptome, tratament și prevenție

Infecții urinare: cauze, simptome, tratament și prevenție

Infecțiile tractului urinar sunt afecțiuni cel mai adesea de origine bacteriană. Cea mai frecventă este cistita, o manifestare care afectează femeile mai mult decât bărbații. Pe de altă parte, în cazul celor din urmă, infecțiile urinare sunt mai frecvent asociate cu o inflamație a prostatei. În afară de vezica urinară, aceste infecții pot afecta rinichii, ureterele și uretra. Iată mai jos care sunt cauzele, simptomele și metodele de tratament pentru infectii urinare, dar și în ce constă prevenția lor. 

Cuprins

Ce reprezintă infecțiile urinare. Componența sistemului urinar

Sistemul urinar, în întregime sau parțial, poate fi supus atacurilor bacteriene, care pot provoca infecții. Cistita este infecția urinară care apare cel mai frecvent și reprezintă înflamația vezicii urinare însoțită de multiplicarea unui agent patogen (bacterii neprietenoase). Infecția urinară poate avea ca simptome dureri și/ sau senzație de arsură în timpul micțiunii, presiune abdominală și febră. Este recomandat să consulți rapid un medic în cazul în care suferi de aceste simptome.

model de rinichi

 

Sistemul urinar este compus din rinichi, uretere, vezică urinară și uretră. Iată mai jos principalele funcții ale acestora: 

  • Rinichii filtrează sângele, permit eliminarea deșeurilor și, de asemenea, joacă un rol important în reglarea fluidelor corporale și a tensiunii arteriale.
  • Ureterele sunt canale mici care permit trecerea urinei din rinichi în vezica urinară.
  • Vezica urinară acționează ca un rezervor de urină.
  • Uretra transportă urina de la vezică la exteriorul corpului.

Tipuri de infecții urinare

Din punctul de vedere al zonei afectate, acestea se pot împărți în infecții ale tractului urinar superior (care afectează rinichii) și inferior (uretră, vezică urinară sau prostată). Din punctul de vedere al zonelor infectate, există următoarele tipuri de afecțiuni ale tractului urinar: cistite (la nivelul vezicii urinare), pielonefrite (la nivelul rinichilor), uretrite (la nivelul uretrei). 

Cistita acută, o infecție frecventă la femei

Această afecțiune este cauzată în principal de bacteria Escherichia Coli (E. Coli). Este cea mai frecventă infecție urinară și afectează în cea mai mare parte femeile. Inflamația apare după proliferarea bacteriilor E. Coli, de origine intestinală, care se găsesc în mod natural în cantitate mare în zona anusului și care intră și contaminează tractul urinar inferior, de obicei prin răspândirea de la piele la uretră și apoi la vezică. Bacteriile împiedică golirea vezicii urinare și cresc retenția de urină în aceasta. În timp ce urina este reținută în vezică, bacteriile au timp să se înmulțească și să provoace astfel infecții. Mai rar, la femei, cistita se poate dezvolta în uretrită. Pe de altă parte, problemele urinare frecvente însoțite de menstruații dureroase și dureri pelviene pot fi un simptom al endometriozei.

Uretrita acută, mai frecventă la bărbații tineri

Uretrita acută este o problemă urinară mai frecventă la bărbați, frecvent asociată cu infecții cu transmitere sexuală, precum gonoreea și Chlamydia. Gonoreea are ca simptome senzația de usturime la urinat, asociată cu secreții uretrale purulente, iar tratamentul constă în administrarea de antibiotice. Infecția cu Chlamydia nu are întotdeauna simptome și se tratează tot cu antibiotice. Uretrita acută poate avea drept complicații pielonefrita și prostatita cronică.

Pielonefrita acută

Această manifestare este de fapt o complicație a unei infecții a sistemului urinar, cistită sau uretrită, netratate sau tratate necorespunzător, și afectează rinichii. Pielonefrita este cea mai gravă afecțiune care implică sistemul urinar. Femeile însărcinate prezintă un risc crescut de a dezvolta o astfel de complicație, din cauza modificărilor anatomice specifice sarcinii. 

Prostatita acută

O inflamație a prostatei, aceasta este cel mai adesea de origine bacteriană și se transmite pe cale sexuală. Poate avea printre simptome durerile pelviene, tulburările de micțiune și de ejaculare. 

Cauzele infecțiilor urinare

În mod normal, urina este sterilă, conținând 96% apă, săruri și compuși organici. În plus, sistemul urinar are mai multe metode de a lupta cu bacteriile. Astfel, fluxul urinar le expulzează din organism și le împiedică să urce către vezică și rinichi. În plus, urina are un nivel de aciditate redus (pH ce variază între 5,5 și 7), inhibând înmulțirea bacteriilor. Suprafața foarte netedă a uretrei face dificilă proliferarea germenilor, în timp ce pereții vezicii urinare conțin un nivel mare de celule din sistemul imunitar, precum și substanțe antibacteriene. Prostata bărbaților conține și ea substanțe care împiedică proliferarea germenilor. În peste 80% dintre cazurile de  infecții urinare, cauza este o bacterie intestinală (enterobacterie), precum Escherichia coli, dar vinovate mai pot fi Proteus mirabilis, Staphylococcus saprophyticus, Klebsiella. Printre alte cauze ale infecțiilor urinare se numără bolile cu transmitere sexuală (gonoree, Chlamydia).

Factorii care favorizează infecțiile urinare

În afară de cauzele expuse mai sus, o serie de factori pot crește riscul declanșării infecțiilor urinare:

  • anatomia genitală - la femei, uretra este mai scurtă, iar acest lucru facilitează accesul enterobacteriilor prezente în zona anusului în vezica urinară 
  • utilizarea diafragmei ca metodă contraceptivă și a tampoanelor în timpul menstruației crește riscul de infecție, pentru că acestea apasă pe uretră 
  • sarcina - riscul este crescut din cauza modificărilor hormonale inerente acestei perioade
  • menopauza - aceasta poate fi asociată cu infecțiile urinare din cauza schimbărilor hormonale
  • vârsta înaintată - infecțiile tractului urinar pot fi mai frecvente din cauza modificărilor anatomice locale
  • consumul insuficient de lichide - reduce fluxul de urină, iar bacteriile găsesc astfel teren pentru a se prolifera 
  • evitarea urinării atunci când apare nevoia - staza favorizează înmulțirea bacteriilor
  • constipația sau diareea - enterobacteriile pot migra din zona anusului la uretră
  • adenomul de prostată - în acest caz, urina nu este complet eliminată și bacteriile găsesc astfel teren pentru a se înmulți.

Infecția urinară - simptome

Infecțiile vezicii urinare (cistita) și ale uretrei (uretrita) se manifestă prin usturimi și nevoia imperioasă de urinare (micțiuni frecvente). Urina poate să fie tulbure, cu sânge și/sau cu un miros urât. De asemenea, pot apărea dureri la nivelul abdomenului inferior. 

Infecția renală (pielonefrita), pe de altă parte, poate fi asociată cu febră, frisoane și chiar deteriorarea stării generale, în afara simptomelor prezentate mai sus. În cazul pielonefritelor, pot apărea și dureri lombare. 

Infecția urinară la nivelul prostatei (prostatita) are ca simptome senzația de arsură în timpul urinării, nevoia frecventă de a urina și un flux redus de urină, dar și scurgeri de puroi din meatul uretral. De asemenea, poate fi asociată cu febră, frisoane, dureri musculare sau articulare. Urina poate fi tulbure și urât mirositoare.

Uneori, la persoanele în vârstă ori copii, infecțiile urinare pot să nu aibă simptome ori să fie asociate doar cu febră. 

O infecție urinară la copii poate avea ca simptome durerile abdominale și enurezisul (udarea patului). La bebeluși, senzația de arsură în timpul urinării poate fi asociată cu plânsete. Copiii foarte mici pot avea tulburări gastro-intestinale și să refuze să mănânce. 

Diagnosticarea infecțiilor urinare

Medicul va lua în considerare, în afara simptomelor specifice, și existența unor episoade anterioare sau a bolilor asociate. Febra, durerea la palparea rinichilor renală, în caz de pielonefrită, urocultura, în cazul cistitelor și prostatitelor, și examenul ginecologic la femei pot face parte dintre procedurile în vederea unei diagnosticări a infecțiilor renale. Urocultura este o analiză recomandată de obicei, dar și examenul citobacteriologic al urinei, prin care se va identifica bacteria care a cauzat boala. În cazul în care se suspectează septicemia, se prelevează și o probă de sânge. De asemenea, dacă se bănuiește o pielonefrită acută, poate fi necesară efectuarea unei radiografii sau ecografii renale. 

Tratament infecție urinară

antibiotic

 

Ce pastile se iau pentru infecție urinară? Tratamentul infecțiilor urinare include administrarea de antibiotice, de la câteva zile, în cazul cistitei, la câteva săptămâni, pentru pielonefrite, de antiseptice urinare, un consum crescut de lichide și gestionarea factorilor favorizanți. Antibioticele pentru infecție urinară la femei ori bărbați sunt recomandate, respectiv prescrise doar de medic, iar terapia trebuie să fie adaptată la rezultatele antibiogramei. Dacă pacientul are febră mare, i se deteriorează starea generală sau dezvoltă complicații, este posibil să aibă nevoie de spitalizare. În cazul unei pielonefrite în care rinichiul este afectat de un calcul, poate să fie indicată o intervenție de drenaj în regim de urgență. Medicul va prescrie consumul de lichide din abundență pentru curățarea vezicii urinare. Printre măsurile de îngrijire suplimentare se numără evitarea temporară a consumului de cafea, alcool, băuturi cu cofeină, sucuri de citrice și alimente picante. Aceste produse alimentare irită vezica și amplifică nevoia de urinare mai frecventă. După încheierea unui tratament pentru infecție urinară, se recomandă repetarea analizelor, pentru a verifica starea de sănătate a tractului urinar.

Infecția urinară - metode de prevenție

Există câteva bune obiceiuri care te pot ajuta să previi infecția urinară, mai ales dacă acestea recidivează:

  • Consumă minimum 1,5 litri de apă pe zi, pentru o hidratare corespunzătoare. Completează apa cu ceaiuri și supe pline de vitamine
  • Fii relaxat atunci când urinezi și nu te opri până nu simți că vezica s-a golit complet
  • Nu amâna mersul la toaletă atunci când simți nevoia
  • Urinează imediat după actul sexual
  • Respectă regulile de igienă a zonei: spălarea cu apă și săpun, mai ales după defecare. Femeile ar trebui să se șteargă cu hârtia igienică din față în spate
  • Combate constipația și diareea
  • Evită hainele strâmte și poartă doar lenjerie intimă din fibre naturale
  • Evită frigul și umezeala. Perioadele reci și umede determină scaderea imunitatii organismului și, implicit, dezechilibre în flora microbiană la nivel local. 

Complicațiile infecțiilor urinare

Infecțiile urinare netratate sau gestionate necorespunzător pot conduce la complicații:

  • Infecțiile urinare inferioare (cistita, uretrita) pot evolua într-una a sistemului urinar superior, respectiv pielonefrită.
  • Infecțiile asociate cu febră - pielonefrită, prostatită - pot să provoace septicemie (trecerea bacteriilor în sânge), apoi șoc septic (insuficiență a organelor vitale), care necesită terapie intensivă.
  • Infecțiile urinare pot provoca apariția unui  abces renal, distrugerea rinichiului și chiar insuficiență renală, care poate fi gestionată doar cu dializă și transplant.
  • Prostatita poate provoca blocarea completă a vezicii urinare, dar și inflamarea testiculelor (orhită).
  • În sarcină, infecțiile urinare sunt periculoase atât pentru mamă, cât și pentru făt și pot provoca nașterea prematură
  • Infecțiile urinare sunt un factor de risc crescut pentru pacienții cu afecțiuni cronice, ca diabetul, și vârstnici cu polipatologii. 

Terapii complementare pentru infecțiile urinare

merisor

 

Pentru suport în cazul infecțiilor urinare, mai ales în cazul recidivelor - considerate a fi cel puțin patru manifestări în decurs de un an -, se pot folosi ingrediente active naturale și anumite suplimente alimentare:

  • Merișorul este folosit de multă vreme ca suport în cazul infecțiilor tractului urinar. Sucul de merișoare sau extractul din aceste fructe uscate, consumat regulat, reduce riscul de recidivă a infecțiilor urinare la femei, potrivit mai multor studii. Însă este recomandat sucul natural de merișor, fără zahăr adăugat. Aportul de merișor trebuie să corespundă cu 36 mg de proantocianidină, ingredientul său activ, indiferent de forma sa: suc (250 ml - 500 ml pe zi), concentrat, pudră sau capsule. 
  • Vitamina C, administrată zilnic în timpul sarcinii, ar putea ajuta la prevenirea infecțiilor urinare. 
  • Echinacea este recunoscută pentru proprietățile imunostimulatoare și ajută la prevenirea infecțiilor urinare prin susținerea imunitații organismului, fapt recunoscut chiar de Organizația Mondială a Sănătății. 

Pentru creșterea diurezei în timpul tratamentului unei infecții urinare se pot folosi, cu recomandarea medicului, următoarele:

  • Urzica - infuzia din frunze se poate folosi la “irigarea” rinichilor, a vezicii urinare și a căilor urinare, în caz de inflamație. Urzica are contraindicați în sarcină, pentru că poate avea un efect ocitocic. 
  • Coada-calului - infuzia din părțile aeriene este utilă în infecțiile bacteriene ale vezicii urinare și ale uretrei, având efect ușor diuretic. 
  • Splinuța - are proprietatea de a crește volumul urinei prin creșterea fluxului sanguin și filtrarea rinichilor. 
  • Hreanul - infuzia are efect antibacterian, fiind un bun tratament adjuvant pentru infecțiile tractului urinar. Hreanul nu este recomandat femeilor însărcinate sau care alăptează și persoanelor cu ulcer peptic. 
  • Strugurele ursului - are o acțiune antibacteriană. Principalul element activ al acestei plante este arbutina, cu proprietăți antiseptice. Strugurele ursului nu este recomandat femeilor însărcinate, celor care alăptează și copiilor sub 12 ani. Remediul ar fi mai eficient atunci când urina este alcalină. 

Deranjante și dureroase, infecțiile urinare sunt o problemă pentru care este necesar să apelezi la un medic imediat după apariția simptomelor. Vei reuși astfel să previi dezvoltarea unor complicații care pot fi mai dificil de tratat.

 

Resurse:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/urinary-tract-infection/symptoms-causes/syc-20353447

https://www.cdc.gov/antibiotic-use/uti.html

https://www.nhs.uk/conditions/urinary-tract-infections-utis/

https://www.niddk.nih.gov/health-information/urologic-diseases/bladder-infection-uti-in-adults

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16827601/#:~:text=The%20use%20of%20probiotics%2C%20especially,lactobacilli%20may%20protect%20against%20UTIs.

https://www.webmd.com/children/if-your-child-gets-a-uti

 

 

2 comentarii

  • Am o problemă de câteva zile în care când urinez mă ustură jos ce pot face în această situație

    Alina Zaharia
  • Buna seara!
    Am si eu o problema, va rog sa ma ajutati: de un an am avut un act sexual cu o necunoscuta si dupa ceva vreme am inceput sa urinez alb ca varu dupa o perioada ma durea jos texticulele si spatele si runichi spunetimi si mie ce sa fac va rog din suflet nu stiu unde sa ma duc.
    Va multumesc

    Bucalau Andrei

Lasa un comentariu